Bazele încrederii – perspectiva lui Erikson
În teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik Erikson, primul stadiu – încredere versus neîncredere – reprezintă piatra de temelie a personalității noastre. Această etapă crucială, care începe la naștere și durează până la aproximativ 18-24 de luni, modelează profund viziunea copilului asupra lumii.
În această perioadă, întrebarea fundamentală este: “Pot avea încredere în oamenii din jurul meu?” Copilul învață să aibă încredere prin constanța îngrijirii, prin satisfacerea nevoilor de hrană, confort și afecțiune, și prin sentimentul de siguranță pe care i-l oferă îngrijitorii.
Când nevoile copilului sunt satisfăcute consecvent, acesta dezvoltă convingerea că lumea este un loc previzibil și de încredere. Şi nu este vorba de naivitate. Când însă aceste nevoi sunt satisfăcute inconsecvent sau ignorate, copilul dezvoltă neîncredere, frică și hipervigilenţă față de lume.
Să luăm în considerare un adult care în copilărie a fost părăsit în spital la 3 zile și a schimbat multiple persoane de îngrijire până la 2 ani. Acest început de viață, marcat de inconsecvență și lipsă de atașament stabil, poate afecta profund capacitatea ulterioară de a forma relații de încredere. În contrast, un copil care a fost dorit, iubit și căruia i s-a răspuns adecvat la nevoi dezvoltă un sentiment de siguranță care îi va servi drept fundament stabil pentru relațiile viitoare. Între cele 2 extreme există multe nuanțe, cu părinți anxioși, parțial disponibili emoțional, prea protectori, sau indiferenți, etc.
Vindecarea încrederii prin relații
Deși neîncrederea se naște în relații, tot în relații se poate vindeca. Oricât de adânci ar fi rănile, capacitatea noastră de conectare și vindecare rămâne prezentă.
Relațiile reparatoare sunt cele în care:
- Există o consistență între vorbe și fapte
- Vulnerabilitățile sunt primite cu blândețe și respect
- Limitele personale sunt respectate
- Greșelile sunt urmate de reparații autentice
- Există spațiu atât pentru apropiere cât și pentru autonomie
În aceste relații, persoana poate experimenta, adesea pentru prima dată, că este sigur să aibă încredere. Procesul este gradual și implică testarea repetată a siguranței relației înainte de a se putea dezvolta o încredere profundă. Uneori este nevoie de terapie.
Ce accelerează construirea încrederii?
- Consistența comportamentului în timp (“walk the talk” și “talk the walk”)
- Reacțiile autentice în momente dificile („cred că ți-e greu”, „de ce ai nevoie?”)
- Respectarea limitelor personale
- Sinceritatea, chiar și când e incomodă („cred că nu ai procedat corect”)
- Reciprocitatea vulnerabilității
Ce încetinește sau distruge încrederea?
- Inconsistența între vorbe și fapte
- Secretele nenecesare
- Judecata aspră asupra vulnerabilităților împărtășite
- Lipsa de empatie în momentele dificile
- Prioritizarea propriilor nevoi în mod constant
Reconstruirea încrederii prin relații reparatoare
Procesul de reconstruire a încrederii urmează adesea aceste etape:
- Recunoașterea rănilor
Înainte de a ne vindeca, trebuie să ne recunoaștem durerea. În acest pas, acceptăm experiențele care ne-au făcut să dezvoltăm neîncredere, fără să le minimizăm sau să le negăm.
- Testarea graduală a siguranței
Începem să testăm în doze mici dacă noile relații sunt sigure pentru noi. Aceste teste sunt esențiale și reprezintă un comportament adaptativ, nu unul manipulativ.
- Riscul vulnerabilității
Treptat, începem să riscăm mai mult, împărtășind părți din noi care anterior erau protejate. Fiecare experiență pozitivă construiește fundația încrederii noastre.
- Integrarea noilor experiențe
Pe măsură ce experiențele pozitive se acumulează, începem să integrăm o nouă narațiune despre noi și despre relațiile noastre, una în care încrederea devine posibilă.
În loc de concluzie
Drumul de la neîncredere la încredere nu este liniar și poate include multiple valuri : ne retragem, revenim, greșim doza de ȋncredere acordată, ajustăm, învățam, trăim. Ceea ce contează este direcția generală a călătoriei.
Încrederea nu reprezintă absența totală a îndoielii, ci curajul de a naviga cu discernământ prin viață. Este capacitatea de a recunoaște că, deși întâlnim situații dificile și persoane care ne pot dezamăgi, există și oameni valoroși pe care ne putem baza cu adevărat. Călătoria noastră este despre dezvoltarea înțelepciunii de a distinge cu acuratețe între aceștia, ghidându-ne nu după filtrele distorsionate create în perioada 0-18/24 de luni, ci după o evaluare matură, eliberată de durerea/ tristețea lipsei de siguranță şi conexiune resimțite atunci (a se vedea şi articolul Ruperea lanțurilor invizibile)
RO 
EN