In relatiile cu ceilalti ne putem simti in multe feluri : acceptati si relaxati sau incordati si judecati, ca dam prea mult si nu ni se intorc gesturile inapoi, validati sau criticati, obositi ca doar noi initiem, sau dimpotriva jenati ca doar celalalt suna, sau trage de noi, frustrati ca ni se incalca limitele/ nu suntem consultati, sau bucurosi ca putem construi impreuna cu celalalt orice, etc. In spatele a cum ne simtim se regasesc 8 nevoi relationale (implinite sau nu), pe care Richard Erskine, fondatorul scolii de Psihoterapie Integrativa pe care o urmez, le-a definit in mod foarte simplu.
Nevoia de siguranta este bineinteles baza oricarei relatii, inclusiv a celei de coaching sau terapie. Este acea tulpina a florii care, daca este lipsita de ingrijire, atentie, soare si nutrienti, va creste stramb, se va contorsiona pentru un strop de lumina si caldura. Daca in copilaria mica aceasta nevoie nu a fost implinita, ne vom raporta la lume cu neincredere si teama, dar tanjind dupa caldura contactului si al apropierii. Uneori ne dorim atat de mult aceasta apropiere incat suntem dispusi sa facem orice pentru a o avea.
Fiecare dintre noi ne definim in copilarie in primul rand in relatie cu parintii (sau persoanele care ne ingrijesc; pentru mine au fost bunicii materni), apoi cu colegii si prietenii, profesorii, mentorii, angajatorii, partenerii. Autodefinirea (adica cine sunt eu, diferit/a de ceilalti) are la baza acceptarea neconditionata a parintelui in primul rand a cine sunt (asta nu inseamna a fi de acord cu toate faptele mele, ci a ma primi intr-un fel in care sa simt ca nu trebuie sa fac nimic, ci doar sa fiu). Pentru autodefinire este nevoie mai intai ca un parinte in copilarie sa valideze ce fac eu, ca eu sa capat incredere in ceea ce fac, spun, cred, gandesc, visez, cine sunt.
Apoi, pentru a ma diferentia de ceilalti, si a contura si mai mult identitatea proprie, am nevoie sa spun nu la unele lucruri, iar parintele sa respecte dorinta mea (bineinteles nu vorbim de actiuni care pun viata in pericol, lipsa totala de limite, program, samd). Alteori am nevoie sa cer ceva parintelui meu, iar acesta sa raspunda promt nevoii mele. Aceste 2 ultime puncte sunt caracteristici ale nevoii de a avea un impact asupra celuilalt. Si poate cel mai important dintre toate, nevoia ca celalalt (adultul) sa initieze, sa fie „competent” in a ma ghida pe mine copilul, a imi explica, a ma accepta, a ma lasa sa experimentez, a imi pune limite, a ma alina, a ma imbratisa, a se juca cu mine, a-mi da senzatia ca nu e nevoie sa ma ingrijorez, ca el, adultul, are grija de mine, copilul.
Dinspre parintre spre copil, nu invers!! (acesta este fluxul vietii, exprimat de Hellinger in zona constelatiilor sistemice/ familiale). Orice inversare de rol (copil care a fost nevoit sa aiba grija de un parinte) sau neimpliniri sistematice ale acestor nevoi, produc blocaje si intarziere in a ajunge la identitatea mea proprie si unica. Vestea buna este ca se poate lucra cu asta si ca adult.
Daca aceste 5 nevoi au fost suficient de bine indeplinite in copilarie, de catre parinti suficient de buni (cum spunea Winnicott), ca adulti, nu vom mai avea nevoia de a cauta permanent validarea celorlalti, sau a nu putea spune nu. Vom sesiza foarte repede oamenii (sau mediile) care mizeaza pe a face cat mai mult pentru validare, un surogat al acceptarii (in lipsa unei bune identitati de sine). Bineinteles cele 5 nevoi relationale continua sa fie prezente si in viata adulta, in relatie cu partenerii, prietenii, sefii, colegii, in nuante, contexte diferite, pentru a fi rafinate si a adanci identitatea de sine a fiecaruia dintre noi.
In relatiile de peers (spre deosebire de cele parentale) apare cu pregnanta nevoia de reciprocitate, precum si nevoia ca (si) celalalt sa initieze (a se sesiza nuanta, fata de varsta copilariei). Este acea balanta intre a da si a primi in orice relatie. Si nu are legatura cu a te simti dator, si a face compulsiv ceva la schimb. Dar fiecare dintre noi simtim cand balanta este dezechilibrata. Uneori putem sa spunem ca ceva a fost nedrept, incorect, lipsit de respect, etc., caci stim care este balanta justa : avem acest simt intern, doar sa fim atenti la noi.
Cand simtim ca toate aceste nevoi au fost implinite, ne simtim de fapt iubiti. Si o data ce ne simtim asa, putem exprima iubirea la randul nostru si recunostinta pentru oamenii importanti pentru noi.
Olga Chiappini a simbolizat cele 8 nevoi printr-o floare in cartea sa „ Accompagner par la présence de plein contact”, tulpina fiind baza de siguranta, petalele celelalte 6 nevoi punctuale care fac ca noi sa ne simtim iubiti, iar miezul, nevoia de a exprima iubirea. Cand ne simtim iubiti, inflorim.
Este nevoie ca baza oricarei relatii terapeutice sau de coaching sa fie siguranta si acceptarea, atentia si prezenta, la care se adauga competenta coach-ului, psihologului sau psihoterapeutului, tolba cu tehnici si interventii pentru problema pentru care un client are nevoie de suport si ghidare. Cand un client simte suficient de mult siguranta si acceptarea in viata adulta (pe care nu le-a experimentat in copilarie), uneori in relatie cu parteneri/ prieteni, dar alteori intr-o relatie terapeutica, incepe sa inmugureasca.
EN 
RO