Dacă sentimentul de apartenență (belonging) a fost simțit (embodied) în copilărie în sânul familiei, nu vom avea niciodată nevoia de fitting in (adaptare) ȋntr-un grup, de a ne ajusta astfel încât să fim primiți şi acceptați (de un partener, prieteni, un grup).
Sentimentul de belonging (a aparține) se dezvoltă atunci suntem priviți cu iubire necondiționată în copilărie și cu respect (ca un individ aparte, cu nevoi, dorințe şi speranțe proprii). Suntem susținuți să explorăm lumea cu curiozitate, având în primii ani certitudinea că este întotdeauna cineva care ne apără, susține, consolează, îmbrățișează și iubește necondiționat. Necondiționat de performanţă, de un model ideal de copil pe care ai noștri părinți îl pot dori. Dacă acest lucru se întâmplă în copilărie, deprindem acel sentiment, întrupat, că aparținem, în primul rând nouă, nu contează că suntem singuri, cu un prieten, un partener de cuplu sau ȋntr-un grup. In mod autentic știm să manifestăm nevoile, idealurile noastre, limitele, cu respect şi grijă faţă de ceilalți, fără a cere aprobarea nimănui. Atunci când aparținem ne simțim siguri, si niciodată singuri in orice conexiune.
Fitting in este pe de alta parte varianta trunchiată a lui belonging : este acea variantă a noastră care în prezența iubirii condiționate de figurile parentale, a renunțat la sinele autentic, pentru a-i mulțumi pe părinți : cum altfel? de aceștia depindea supraviețuirea, în primul rând afectivă. Dacă suntem în a doua categorie, ne vom scinda : vom crea un sine fals în concordanță cu dorințele părinților, iar sinele autentic va fi reprimat, înghesuit ȋntr-un colț, până când ne vom aminti ca adulți că există o sămânță care poate încolți oricând. Dar până sa ne amintim de sămânță, vom dori să fit in în legătură cu prietenii, partenerii de cuplu, grupurile cu care ne asociem pentru o perioadă. Si pentru fiecare din aceste legături, mai ajustam un pic sinele fals pentru a nu fi respinși şi abandonați, ne mai cerem un pic scuze. Paradoxul este că nici una din conexiunile pentru care facem eforturi de fitting in nu este una sigură, ci doar crește sentimentul de inadecvare şi singurătate.
Este foarte reconfortant să nu facem nici un efort lângă cei alături de care aparținem! Totul curge în echilibru, între a da și a primi, A FI pur și simplu.
Photo by Lina Trochez on Unsplash
EN 
RO