Recomand oricui, cu căldură, cartea lui Marshall Rosenberg, Comunicarea nonviolentă. Modelul de comunicare propus de autor este unul simplu. Acesta pornește de la conectarea cu noi înșine, cu sinceritate, depășind nivel „tranzacțional” , de reproș și migrând către asumarea propriilor emoții și nevoi.
Am recitit-o de curând și mi s-a părut un ghid bun pentru:
- A face diferența între a observa faptele și a aduce interpretări proprii, evaluări ce duc adesea la neînțelegeri („Studenții lasă totul pe ultima clipă” versus „Studenții învață pentru examene în noaptea dinaintea examenului”)
- A identifica și exprima emoțiile/sentimentele proprii, a face diferența între ce este al nostru și ce este al celuilalt („Simt că nu mă iubești” versus „Mă simt tristă că pleci”)
- A identifica nevoile din spatele emoțiilor și a-și asuma responsabilitatea atât pentru emoții, cât și pentru nevoi („Sunt dezamăgită că nu vii la cină pentru că speram să petrecem seara împreună”)
- A cere pentru a ne îndeplini nevoile, știind că unul din răspunsurile celuilalt poate fi „Nu”. Ce fac eu pentru a-mi îndeplini nevoile?
Atunci când știm despre noi ce nevoi se ascund în spatele emoțiilor nespuse sau a judecăților despre ceilalți, este mai simplu să îi ascultăm pe ceilalți cu empatie, pentru a „auzi” emoțiile nerostite, a fi alături de celălalt și nu pentru a răspunde cu contra-argumente.
Dacă reușim să rămânem conectați cu emoțiile noastre și nevoile semnalizate, și reușim să îl ascultăm pe celălalt, apropiat nouă, cu același nivel de conectare, probabil o parte din conflicte/contradicții nu ar mai exista.
Pentru modulul avansat și vorbitorii de franceză, recomand și cartea lui Françoise Keller „Pratiquer la communication NonViolente”.
RO 
EN