Am făcut cursul de EMDR dintr-o necesitate care s-a cristalizat în cabinetul meu. În fața mea stătea o tânără de 25 de ani cu o istorie de traumatizare repetată din copilărie și adolescență (şi vorbesc de traume cu T, fără a exagera cu nimic), cu abuz din partea persoanelor de îngrijire, un tablou care se încadrează în ceea ce literatura numește traumă complexă sau CPTSD (Complex Post-Traumatic Stress Disorder). Cu simptome de depresie majoră, hipervigilenţă, coșmaruri.
Mi-am dat seama că am nevoie de un instrument mai eficient decât ce aveam în tolba de psihoterapeut. Știam de EMDR de la colegii specializați pe traumă, astfel încât nu am ezitat să prind următoarea formare în EMDR. Și am văzut rezultate destul de repede. În nivelul de energie disponibil, în diminuarea hiperreactivității legate de evenimentele traumatice.
Uneori folosesc EMDR şi ȋn cazurile simple, pentru a accelera procesul de reconectare la resursele proprii, şi a depăși un moment șocant unic.
Ce este EMDR și cum funcționează?
EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) este o terapie dezvoltată în urmă cu peste 30 de ani (a cărei fondatoare este Francine Shapiro), care s-a dovedit eficientă în tratarea traumelor prin multiple studii controlate și meta-analize. Principiul din spatele EMDR se bazează pe Procesarea Adaptivă a Informației (AIP) și sugerează că, în circumstanțe normale, creierul este predispus să proceseze o experiență către o rezoluție adaptivă.
Totuși, evenimentele deosebit de stresante pot rămâne înghețate în timp într-o rețea neuronală separată, incapabile să se conecteze cu alte rețele din memorie care dețin informații adaptive.
Studii cu imagistică cerebrală în timp real
Un studiu japonez (Ohtani et al., 2009) a folosit o tehnologie numită spectroscopie în infraroșu (NIRS) pentru a măsura în timp real activitatea cerebrală a 13 pacienți cu PTSD în timpul intervenției cu EMDR. Această tehnologie permite măsurarea schimbărilor în concentrația oxihemoglobinei în cortexul cerebral, oferind o perspectivă asupra activității neuronale cu o rezoluție temporală ridicată.
Rezultatele au arătat că, atunci când pacienții își aminteau experiențe traumatice în timp ce efectuau mișcări oculare, s-a observat o reducere semnificativă a activității în cortexul prefrontal lateral comparativ cu amintirea traumatică fără mișcări oculare. Această reducere a fost direct corelată cu îmbunătățirea clinică măsurată prin scala CAPS (Clinician-Administered PTSD Scale).
Circuitul amigdală-cortex prefrontal în PTSD
Cercetările neurobiologice arată că în PTSD, circuitul normal dintre amigdala (detectorul de amenințări) și cortexul prefrontal ventromedial (reglatorul emoțional) este profund perturbat: nivelurile ridicate de catecolamine (epinefrina, norepinefrina) slăbesc “frâna” cortexului prefrontal și intensifică “accelerația” amigdalei, în timp ce conectivitatea anormală între amigdală-hipocamp stâng și substanța cenușie periacvductală (PAG) susțin această accelerare.
Este ca şi cum ai conduce o mașină cu accelerația blocată la maxim și frânele defecte – amigdala și PAG rămân în alertă permanentă, hipocampul nu mai diferențiază între prezent și amintiri, iar cortexul prefrontal nu mai poate analiza eficient dacă pericolul este real, rezultând în hipervigilență constantă, flashback-uri intense și mecanisme de evitare disfuncționale.
De ce funcționează EMDR?
EMDR funcționează pe un principiu simplu (nu e singurul principiu, dar este unul dintre ele, relevat de studiul lui Ohtani et al., 2009): creierul nostru nu poate face două lucruri dificile în același timp la fel de bine – când îți amintești o traumă și în același timp urmărești cu ochii mișcările făcute de terapeut, creierul tău “se împarte” între aceste două sarcini, ceea ce face ca amintirea dureroasă să devină mai puțin intensă și mai puțin clară, ca o fotografie care se estompează.
În acest timp, terapeutul face intervenții menite să ajute reprocesarea amintirii – te întreabă ce simți în corp, ce gânduri îți vin, îți oferă perspective noi asupra evenimentului sau te ajută să identifici resursele și puterea pe care le-ai avut chiar și în acel moment traumatic.
Această atenție împărțită/ duală permite creierului să “învețe” lucruri noi despre acea amintire și când se “salvează” din nou în memoria ta, se salvează cu aceste înțelegeri noi și cu mult mai puțină durere emoțională, transformându-se dintr-o rană deschisă într-o cicatrice care nu mai doare. Amintirile nu sunt șterse, doar rescrise.
Referințe:
- Ohtani, T., Matsuo, K., Kasai, K., Kato, T., & Kato, N. (2009). Hemodynamic responses of eye movement desensitization and reprocessing in posttraumatic stress disorder. Neuroscience Research, 65(4), 375-383. https://doi.org/10.1016/j.neures.2009.08.014
- Wong, S. L. (2021). A model for the Flash Technique based on working memory and neuroscience research. Journal of EMDR Practice and Research, 15(3), 174-184. https://doi.org/10.1891/EMDR-D-21-00048
RO 
EN